duminică, 8 noiembrie 2009

8 noiembrie - Sfinţii Mihail şi Gavril


Astăzi creştinii îi sărbătoresc pe Sfiinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Arhanghelul Mihail, se spune, că ar fi primul sfânt facut de Dumnezeu. Conform credinţei el este cel care ia sufletul omului la plecarea din viaţa pământească. Arhanghelul Gavril este tălmăcitorul viselor şi al vedeniilor şi este sfântul care o anunţă pe Maria că îl va naşte pe Isus.

Astăzi de ziua celor doi sfinţi, un mare număr de persoane îşi sărbătoresc ziua numelui.

La mulţi ani tuturor!

luni, 2 noiembrie 2009

,,Fiecare Zi e Ziua Mediului"




Astăzi, la Colegiul Tehnic Infoel s-a desfăşuat acţiunea ecologică ,,Fiecare Zi e Ziua Mediului". Cu prilejul acestei acţiuni, elevii au fost provocaţi să se îmbrace în articole vestimentare de culoare verde, culoarea mediului, să-şi decoreze clasa cu elemente din natură şi să aducă câte o revistă pentru reciclarea hârtiei. Toate acestea, în cadrul unui concurs care şi-a desemnat câştigătorii astfel:

- locul I - clasa a X a D (diriginte Puţura Sorin)

- locul II - clasa a XI a C (diriginte Nagy Mariana)

- locul III - clasa a XI a D (diriginte Checicheş Loredana)


vineri, 30 octombrie 2009

Balul Bobocilor ,,INFOEL" 2009



Aseară, la restaurantul Terra, s-a desfăşurat Balul Bobocilor, INFOEL, 2009. Principala atracţie a serii, a fost concursul care a desemnat Miss şi Mister Boboc ,,Infoel" 2009. Au participat 6 perechi, in total 12 concurenţi care s-au întrecut în dans, karaoke, cultură generală şi perspicacitate. La finalul concursului, juriul a desemnat câştigătorii: Lakatos Bianca din clasa a IX a C şi Bojor Mihai din clasa a IX a H.

duminică, 25 octombrie 2009

25 octombrie - Ziua Armatei Române


Astăzi, 25 octombrie, se sărbătoreşte în întreaga ţară, Ziua Armatei. Această zi a fost stabilită ca şi zi a armatei române, deoarece la 25 octombrie 1944, militarii Diviziei a 9 a Infanterie, au cucerit la Carei, ultima brazdă de pământ românesc, aflată sub ocupaţie hortistă, recucerind astfel întreg teritoriul Transilvaniei, aflat în cel de-al doilea război mondial, sub dominaţie străină, urmare a Dictatului de la Viena. În timpul ofensivelor de recucerire a Transilvaniei, armata română a suferit pierderi importante, aproximativ un număr de 11 434 de soldaţi, pierzându-şi viaţa sau devenind prizonieri. La momentul respectiv comandantul Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, adresându-se militarilor din subordinea sa, consemna în Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944, următoarele: “La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi (…). Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump (…), eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării”.
Armata română modernă, a fost înfiinţată în anul 1930 şi până în anul 1951 nu a avut o zi a ei; în anul 1951, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a declarat ziua de 2 octombrie ca zi a forţelor armate a Republicii Populare Române, iar 8 ani mai târziu, în 1959, Ziua Forţelor Armate a fost mutată pe 25 octombrie. Devenită simbol al bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie rămâne întipărită în memoria românilor ca o zi în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
La Carei, pe locul ultimei brazde de pământ care a fost recuperită de armata română, s-a ridicat, în anul 1964, un monument al eroilor, fiind opera sculptrorului român Vida Gheza şi a arhitectului Anton Dâmboviceanu. Monumentul e sculptat în piatră albă şi cumprinde elemente sculpturale şi arhitecturale armonios legate între ele: un cap de ţăran, o poartă de tip maramureşan, o femeie sădind o floare, chipul unui ostaş şi un obelisc care aminteşte de turlele bisericilor maramureşene. Pe obelisc este scris următorul text: ,,Glorie ostaşilor armatei române, căzuţi în luptele pentru eliberarea patriei”.

miercuri, 14 octombrie 2009

Ziua Mondială pentru reducerea dezastrelor naturale

Astăzi a fost Ziua mondială pentru reducerea dezastrelor naturale, iniţiată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Dezastrele naturale sunt hazarde care se soldează cu importante pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Cele mai frecvente dezastre sunt generate de cutremure, cicloni tropicali şi inundaţii. La noi în judeţ, cel mai mare deyastru natural din ultimele decenii, a fost cel generat de inundaţiile de la Tîrlişua, din vara anului 2006.

duminică, 27 septembrie 2009

Vară trece, vară vine.........


A trecut şi vara aceasta! Încet, cuminte, ca şi cum nu ar fi existat! S-a dus şi a lăsat în amintiri.....şi vise.....şi nostalgii. Şi nerăbdarea de a ne întâlni din nou cu ea, peste un an... . Până atunci........la muncă sau la şcoală! Ce bine că în cazul meu, cele două coincid! Munca cu şcoala!

Pentru cei interesaţi, structura anului şcolar 2009-2010 este următoarea:

Semestrul I: 14 septembrie 2009 - 29 ianuarie 2010, cu 2 săptamâni de vacanţa în perioada 19 decembrie 2009 - 3 ianuarie 2010.

Vacanţa intersemestrială: 30 ianuarie - 7 februarie 2010

Semestrul II: 8 februarie - 11 iunie 2010 cu o săptamână de vacanţă în perioada 3-11 aprilie 2010.

Succes tuturor la muncă şi la şcoală!

miercuri, 5 august 2009

6 august - Schimbarea la faţă

Mâine în satele judeţului se sărbătoreşte ,,Schimbarea la faţă" sau ,,Probojeniile". Legenda spune că, după ce a împlinit 33 de ani, Iisus le-a spus ucenicilor că trebuie să meargă la Ierusalim, unde va fi ucis. Apoi, însoţit de ucenici şi de popor, Iisus s-a dus la muntele Taborului, unde a urcat împreună cu Petru, Ioan şi Iacov. Ca să se roage, Iisus s-a îndepărtat de cei trei, iar aceştia au adormit. Când s-au trezit, Iisus li s-a înfăţişat schimbat la faţă, adică strălucind de slavă dumnezeiască, de unde şi denumirea sărbătorii de mâine.

duminică, 2 august 2009

Autoevaluare profesională - an şcolar 2008 -2009



Meseria de profesor îţi oferă libertatea de a pune suflet, mai mult sau mai puţin, în ceea ce faci, de a te dedica, mai mult sau mai puţin, meseriei, de a te pregăti, mai mult sau mai puţin, pentru orele de curs, şi mai ales, de a organiza şi participa la activităţi extraşcolare, inclusiv la pregătirea elevilor pentru examene şi concursuri, mai mult sau mai puţin, în funcţie de conştiinţa fiecăruia şi de propriile obiective. Cine contabilizează toate aceste activităţi? Cel mai bine şi mai corect - elevii, pentru că ei sunt până la urmă, beneficiarii acestor activităţi şi a interesului şi conştiiciozităţii fiecărui profesor.
În anul şcolar care s-a încheiat, pe lângă orele de curs, am încercat să desfăşor mai multe activităţi, care să satisfacă necesităţile elevilor (culturale, recreative, ştiinţifice etc), dar şi altele, care să mă ajute în dezvoltarea profesională.
Cât am reuşit să fac, dacă am făcut bine, ceea ce mi-am propus, vă las pe voi să vă daţi cu părearea... . Aşadar, iată o scurtă autoevaluare profesională, în anul de muncă care s-a încheiat, structurată pe următoarele puncte:

1. Responsabilităţi în cadrul şcolii şi a ISJ Bistriţa-Năsăud

2. Activităţi de perfecţionare profesională

3. Activităţi de voluntariat

4. Activităţi culturale, artistice, ecologice, recreative

5. Rezultate la concursurile cu elevii

1. Responsabilităţi în cadrul şcolii şi a ISJ

  • Membru în Comisia pentru Asigurarea şi Evaluarea Calităţii din şcoală
  • Membru în Comisia de Stabilire şi Revizuire a Regulamentului de Ordine Interioară
  • Membru în Subcomisia pt. Activităţi Extraşcolare din şcoală
  • Responsabil Grup Eco-Info
  • Metodist al ISJ Bistriţa-Năsăud
  • Membru în Comisia ISJ de monitorizare şi evaluare a Şcolilor de Arte şi Meserii din judeţ
  • Membru în Consiliul Consultativ al profesorilor de geografie din judeţ
  • Diriginte cls. a XI a A

2. Activităţi de perfecţionare profesională

  • Absolvirea, în acest an, a cursurilor de masterat în specializarea ,,Ştiinţa mediului", din cadrul Facultăţii de Ştiinţa Mediului Cluj Napoca, Universitatea ,,Babeş-Bolyai"
  • Absolvirea cursului ,,AEL -Siveco"
  • Participarea cu lucrări la 11 simpozioane naţionale, pe teme de geografie, protecţia mediului, metodică

3. Activităţi de voluntariat

  • participarea la acţiunea de împădurire de la Miceştii de Câmpie, organizată de Asociaţia ,,Tăşuleasa Social"
  • participarea la acţiuni ecologice organizate de Primăria Bistriţa sau de anumite asociaţii

4. Activităţi culturale, artistice, ecologice, recreative

  • organizator al următoarelor acţiuni desfăşurate pt. elevii liceului: ,,Fiecare zi e ziua mediului", ,,Pământul - planeta albastră", ,,Identitatea naţională în contextul integrării europene - 9 mai - Ziua Europei", ,,Nu uita - sănătatea ta este cea mai importantă", excursia în Moldova, Balul Majoratului, vizite la Muzeul Judeţean, vizite de cercetare în judeţ, împreună cu elevii participanţi la concursurile de cercetare ştiinţifică
  • colaborator al acţiunilor: ,,Luna lui Cupidon la Infoel" şi ,,Ziua mondială a muzeelor"

5. Rezultate la concursurile cu elevii

  • Faza naţională: Damian Radu - Premiul I (Sesiune de Comunicări Ştiinţifice-Geografie), Nicula Alin - Premiul II (Sesiunea de Comunicări), Rusu Vlad -Menţiune (Sesiunea de Comunicări) şi Aruncutean Bogdan-Menţiune (Olimpiada de Geografie)
  • Faza judeţeană- Olimpiada de Geografie: Aruncutean Bogdan (Premiul I), Sbârcea Liviu (Premiul I), Rusu Vlad (Premiul II), Lotrean Raluca (Menţiune), Nicula Alin (Menţiune) şi Ştef Dumitru (Menţiune) - Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice -Geografie: Damian Radu, Cioancă Paul (Premiul I), Rusu Vlad (Premiul II), Sbârcea Liviu (Premiul III), Nicula Alin (2 Menţiuni).

Aşadar, atât am reuşit să fac în anul şcolar care s-a încheiat. E mult, e puţin......aveţi cuvântul!

sâmbătă, 11 iulie 2009

Infoel - cel mai bun din ţară


Lotul care a reprezentat judeţul la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice - Geografie, format în întregime din elevi de la Infoel, s-a întors în seara aceasta, acasă. Cu nostalgia clipelor petrecute la Sibiu, dar şi cu 3 diplome care au situat judeţul şi implicit şcoala, pe primul loc la nivel naţional, la acest concurs de cercetare ştiinţifică.
Concursul despre care vorbesc este unul puternic, la care participă elevi din toate judeţele ţării. Regulile concursului sunt următoarele: elevii întocmesc o lucrare de cercetare originală, care are neapărat o parte practică şi o susţin în faţa unei comisii de evaluare, care are în componenţă inspectori şcolari şi profesori universitari. Concursul se desfăşoară pe 4 secţiuni: geografie fizică, geografie umană, geografia mediului şi geografie generală. Infoelul a fost singurul liceu din ţară de la care au participat 3 elevi şi au obţinut 3 premii: Premiul I, Radu Damian la secţiunea Geografie Fizică, cu lucrarea ,,Monitorizarea calităţii apei lacului Colibiţa", Premiul II, Alin Nicula la secţiunea Geografia Mediului, cu lucrarea ,,Parcul dendrologic Arcalia" şi Menţiune, Rusu Vlad, secţiunea Geografie Umană, cu lucrarea ,,Bistriţa-Năsăud-Valorificarea unei resurse turistice unicat - Mitul Dracula". Ca şi profesor coordonator al acestor elevi, le mulţumesc pentru rezultate, fără ei n-aş fi ajuns, ca şi profesor la asemenea performanţe, mulţumesc părinţilor elevilor, care ne-au susţinut şi tuturor celor care au fost alături de noi.

luni, 29 iunie 2009

29 iunie - Sf. Apostoli Petru şi Pavel (Sînpetru de Vară)

Astăzi, creştinii sărbătoresc Sânpetru de Vară. O legendă spune, că Sfinţii Petru şi Pavel stau de-o parte şi de alta a Lunii. Despre Sfântu Petru se mai ştie că l-a însoţit pe Dumnezeu, în drumurile sale, de multe ori pe Pământ, că ţine cheile de la poarta Raiului şi că stă la judecată, mereu alături de Dumnezeu. În această zi se posteşte şi se fac târguri.

miercuri, 24 iunie 2009

Perle ale elevilor!

Se întâmplă uneori să mai greşim în exprimare, adică să scoatem câte o ... perlă. Se zice că numai cine nu munceşte, nu greşeşte şi că greşeala recunoscută e pe jumătate iertată. Mai mult decât atât, de multe ori, ,,perlele" sunt de-a dreptul hazlii, încât reuşesc să ne binedispună.
Iată mai jos, perle pe care le-am cules de la lucrări sau examene:

-În Golful Guineei, densitatea populaţiei este foarte mare, de 12 tone;
-Magma este ceva mare şi negru;
-Privitor la transporturile rutiere, pot să vă spun că, pe şoselele României se circulă în draci, adică cu mare viteză şi din această cauză, aia cu coasa, pândeşte la tot pasul;
-Munţii Apuseni sunt ca nişte dealuri, pe care le poţi urca la picior, fără să transpiri ca şi un cal;
-Babele arată ca nişte babe şi Sfinxul ca şi un Sfinx, numai că la Sfinx i-a căzut nasul în ultimul timp, ceea ce nu-i de mirare, că stă acolo şi nu-l bagă nimeni în seamă;
-Independenţa de stat a României, încă nu a avut loc;
-Apele curgătoare sunt de 2 feluri: curgătoare şi stătătoare;
- Marea Caspică este ca o mare, numai că nu-i mare, ci un fel de puţ;
- Vinul se obţine din trestie de zahăr, cultivată în sudul ţării;
- Câmpia de Vest este alcătuită din roci sentimentale;
- Solul este alcătuit din pietre, bolovani şi felurile hoituri;
- Natalitatea este mică în ţara noastră pentru că lumea este foarte ocupată să facă bani, să se distreze, da numai să se distreze, nu să facă copiii şi cei care ar face copii n-au bani şi se ceartă, în loc să se pună să facă copii;
-Femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii, ceea ce este adevărat, dar nu şi corect, pentru că bărbaţii fac banii şi femeile îi înnebunesc şi le iau banii să meargă ele la coafor şi l-a cumpărat tot felul şi să mai stea şi să fumeze şi să bârfească, că doar bine o văd eu pe mama;
- Natalitatea nu-i ca şi pe timpul lui Ceauşescu la noi în ţară, pentru că acesta, nu lăsa femeile să-şi facă de cap, ca şi acuma, le ţinea la craţită, unde le este locul;
-La noi în ţară, cutremure se produc în America şi Japonia;
- Americanii sunt bogaţi şi nu că ar fi ei deştepţi, că de felul lor sunt destul de proşti, da sunt şmecheri şi îi îmbârligă pe toţi, numai ca să câştige ei;
- Satelitul natural al Pământului este Lucifer;

Si iată mai jos câteva perle selectate de pe zatz.worldpress.com:
- Creierul este un organ oarecum indispensabil capului;
-Zoe şi Tipătescu se iubeau pe la spate;
-În balada Mioriţa sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicaţi doi criminali, o oaie turnătoare şi un cioban ce şochează prin prostia lui;
-Podul de la Drobeta Turnu Severin a fost construit de Apolodor din Damasc, al cărui picior se mai vede şi astăzi;
- Poemul Mioriţa, circulă pe bază orală, pentru că nu a fost scris din motive tehnice;
- Cristofor Columb a plecat în America unde s-a însurat cu o băştinoasă;
- În pădurile Amazoniei trăieşte o junglă fioroasă;
- Împăratul avea o livadă şi în fund un măr;
- La bătrâneţe, împăratul naşte un fecior.

Nu-i aşa că ,,perlele" nu sunt neapărat greşeli, ci surse de zâmbete?

marți, 23 iunie 2009

24 iunie - Sărbătoarea Sânzâienelor


Mâine, în unele sate ale judeţului Bistriţa-Năsăud (spre exemplu, Salva), se sărbătoresc sânzâienele. În această zi, fetele se duc pe câmp, unde culeg flori de sânzâiene din care fac câte o coroniţă, pentru fiecare membru al familiei. Apoi, aruncă, pe rând, coroniţele peste casă. Dacă o coroniţă se opreşte pe acoperiş, este semn rău, căci persoana căreia îi este destinată, s-ar putea să păţească ceva rău, pe parcursul anului.

duminică, 21 iunie 2009

22 iunie - solstitiul de vara


22 iunie - solstitiul de vara

Maine este solstitiul de vara al emisferei nordice (22 iunie). In aceasta zi, razele Soarelui cad perpendicular pe Tropicul Racului (Tropicul de Nord, aflat la 23 grade si 27 distanta de Ecuator), luminand mai mult emisfera nordica, unde incepe vara astronomica. In 22 iunie, in emisfera boreala este cea mai lunga zi si cea mai scurta noapte. Dimpotriva, emisfera sudica este in acest timp, mai putin luminata; aici la 22 iunie este cea mai lunga noapte si cea mai scurta zi si, din punct de vedere astronomic, incepe anotimpul de iarna.
La Polul Nord, in aceasta perioada este ziua polara, cand Soarele ramane tot timpul deasupra liniei orizontului, in timp ce la Polul Sud, este noapte polara, cand Soarele nu se arata deasupra liniei orizontului.Tropicele, situate la latitudinea de 23 de grade si 27 de minute sunt cele mai indepartate paralele unde razele Soarelui cad perpendicular, dincolo de astea, razele Soarelui, formeaza cu suprafata Pamantului unghiuri din ce in ce mai ascutite.
Aparitia solstitiilor (la 22 iunie si 22 decembrie) si a echinoctiilor ( la 21 martie si 23 septembrie) este consecinta miscarii de revolutie a Pamantului (adica rotirea acestuia in jurul Soarelui).


sâmbătă, 20 iunie 2009

Dramele supravietuitorilor de la Tirlisua


Inca din zilele imediat urmatoare inundatiilor, pana astazi, am stat de vorba cu un mare numar de supravietuitori ai catastrofei din 20 iunie 2006, de la Tirlisua. La inceput, ca sa le ascult durerea, apoi sa ma documentez pentru cartea ,,Tirlisua intre necunoscut si dezastru", iar astazi pentru ca oamenii, nu pot sa uite ce li s/a intamplat si vreau inca sa povesteasca. De altfel, cand ma documentam pentru editia a II a a cartii, unii localnici ma cautau si imi spuneau ,,hai sa-ti povestesc, ce mi s-a intamplat, scrie si despre mine!". Uneori insa, durerea celor care povesteau era atat de mare, incat, imi luam notite cu lacrimi in ochi.
Am fost intrebata de catre un reporter Antena1, daca a fost greu sa scriu, impreuna cu fratele meu, aceasta carte. Da, a fost foarte greu si nu pentru ca nu m/as pricepe la scris, ci pentru ca trebuia sa scriu despre durerea rudelor, vecinilor, oamenilor, alaturi de care am crescut. Trebuia cu alte cuvinte sa scriu despre tragedia care s/a abatut asupra satului in care m-am nascut, pe care il iubeam si pe care nu il mai recunosteam, dupa potop. Oricum, scrierea cartii a fost ca o descarcare si pentru mine, pentru ca am suferit alaturi de cei care si/au pierdut rudele, unii dintre ei, apropiati sau vecini.

Marturiile care m/au impresionat cel mai tare, din zecile pe care le/am auzit, vreau sa le redau, in cele ce urmeaza; cititi-le ca pe o lectie de viata, ca si pe o experienta nefericita a unor oameni nevinovati, pe care natura s/a razbunat nemilos:

,,Ma aflam in curtea casei si auzeam strigatele de disperare ale oamenilor, urcati pe dealurile satului. Nu am realizat, in primul moment, ce se intampla, dar am inteles din strigatele lor, ca este ceva legat de apa. La scurt timp, nenorocirea s/a produs: apa a crescut rapid, a inceput sa imi umple curtea si la scurt timp si casa. Era doar inceputul, pentru ca in minutele urmatoare, am vazut, fara sa cred ca poate fi adevarat, cum valul urias aducea cu el copaci intregi, bucati din asezarile omenesti, masini si chiar fiinte omenesti. Priveam inmarmurit cum pe o scandura era purtata de val, o fetita care striga disperata dupa ajutor. Fara sa realizez ce fac, m/am aruncat in mijlocul viiturii, incercand sa o salvez, dar fara nici o izbanda, pentru ca apa imi ajugea pana la gat, iar pe vale se apropia o gramada uriasa de lemne, amenintandu/ma si pe mine. M/am retras cu greu, prinzandu/ma cu mana de stalpul unor porti, dar cu privirea dupa fetita care continua sa se zbata in valuri. Dupa retragerea apei, am revenit acasa, unde am vazut cum toata munca mea de o viata, a fost distrusa intr/o clipa. Peste toate greutatile o sa pot trece, dar uneori, ma bantuie umbra fetitei ,pe care nu am reusit sa o salvez" (Mircea Sigartau);

,,As da orice sa aflu macar o mana, ceva sa stiu ca este a Gabrielei... " (Curtusan Gavrila, tatal fetitei de 10 ani disparuta in inundatii, corpul micutei nefiind recuperat nici azi; la inundatii a murit si mama acestei fetite);

,,N/am mai putut sa dorm o noapte linistit, din acea zi. Nici pana astazi, nu mai pot. Ma mir ca nu am innebunit, ca mai pot judeca. Toata lumea ma intreaba, de ce nu am fugit, cand a venit apa mare. Pai, nu am stiut ca o sa fie chiar asa si cand am vazut cat e de rau, nu am mai putut face nimic. Putea sa duca totul, cum s/a si intamplat, numai nevasta mea sa ramana in viata" (Gheorghe Rus, sotul uneia dintre victime);

,,Cu frica in spate, ca gandul la Dumnezeu, m/am urcat intr-un pom aflat in curtea gospodariei. Priveam cu disperare cum apa creste rapid, inconjurand tulpinile pomului. Voiam sa strig dupa ajutor, dar mi-am dat seama ca nu are rost, deoarece peste tot erau oameni care faceau acelasi lucru si nimeni nu putea sa ii ajute. Totul mi se parea ca un cosmar, din care incercam sa ma trezesc. Ma gandeam, la un moment dat, ca apa o sa scada si eu o sa scap, dar in secundele urmatoare, viitura a smult pomul din radacini. Spre norocul meu, nu am fost dus de apa pe centrul viiturii si dupa circa 100 de metri, m-am lovit de marginile coastei. Cum apa era foarte inalta, am reusit sa ma prind de ramurile unui copac si astfel sa ma smulg din ghearele mortii" (Ghita Gaurean);

,,Ma tinem cat puteam de tocul de la usa, ca sa nu ma arunce afara, apa care facea vartejuri prin casa. Disperata, am inceput sa imi zic rugaciunile. Nu stiu cum le ziceam, cred ca nu le terminam, doar le incepeam" (Florentina Pasca);

,,Urcam pe deal, in timp ce pamantul ni se urnea de sub picioare, apele sunau, tuna si fulgera, incat credeam ca dealul o sa se pravale peste noi. Mi se parea ca sunt intr-un film de groaza. M-am uitat de cateva ori in spate, am vazut cum ne ducea grajdul si am crezut ca l-a luat si pe barbatul meu. Apoi am ajuns la o casuta de pe Dealul Bisericii. Erau multi oameni acolo, nu au incaput inauntru, unii au facut foc si au stat afara. Eu am stat tot timpul la picioarele unui pat si am plans tot timpul. Am plans si in urmatoarele 3 zile si nu am putut sa mananc nimic" (Mariuta Valean).

Marturiile de mai sus, sunt doar cateva fragmente care surprind trairile sufletesti ale localnicilor de la Tirlisua, suprinsi de inundatiile din vara anului 2006.

Si o sugestie: cand va suparati din lucruri banale, cand sunteti nemultumiti de lucrurile materiale pe care le aveti, ganditi-va, un pic, la oameni ca cei de mai sus. Caci, vorba unui vecin ,,acolo durere"!

vineri, 19 iunie 2009



Tirlisua in dimineata de dupa dezastru (Foto: Florin Rus, Salvamont Bistrita)

Tirlisua - 3 ani de la dezastru

Se implinesc 3 ani de la cumplitele inundatii care au devastat comuna Tirlisua (din nord/vestul judetului Bistrita/Nasaud), lasand in urma 13 victime omenesti si pagube materiale care au depasit 25 milioane dolari USA.
Cauza declansatoare a dezastrului a fost o aversa exceptionala, produsa la 3-4 km de centrul comunei, care a generat cantitati de precipitatii de peste 130 l/m2. Datorita acestor precipitatii abundente si a suprasaturarii solului cu apa, s/au produs uriase alunecari de teren, care au antrenat o cantitate apreciabila de masa lemnoasa. Lemnele si aluviunile purtate de apa, au format, aproape de centrul comunei, in spatele unui pod, un baraj de circa 5 m inaltime, din spatele caruia apele au navalit naprasnic peste oamenii si gospodariile din aval. Consecintele acestor inundatii au fost devastatoare: au murit 13 oameni, au fost inundate peste 400 de case, dintre care 88 distruse, au fost avariate 7 cladiri de interes public, iar infrastructura de circulatie si comunicatie, a disparut pe kilometri intregi. Dar mai mult decat atat, unii dintre supravietuitori, traiesc si acum, cu intensitate, drame de nedescris. Este vorba de tatal unei fetite de 10 ani, disparuta la inundatii, corpul micutei nefiind recuperat, de rudele apropiate ale celor decedati, de oameni care s/au salvat cu greu din valtoarea apelor si au ramas traumatizati, pe viata, in urma potopului, cum spun oamenii din sat.
In acest moment, la 3 ani de la dezastru, sunt inca date disparute 3 persoane (fetita de 10 ani si doua femei mai in varsta), s/au finalizat lucrarile la cladirile Primariei si Caminului Cultural, s/a reabilitat placa comemorativa ,,Liviu Rebreanu" si a inceput constructia podului din centrul satului Tirlisua. Ramane distrus Dispensarul Medical, iar Sala de Sport grav avariata. Majoritatea localnicilor, oameni harnici, si-au refacut gospodariile, ei mobilizandu/se mai repede decat autoritatile.
Ca si localnic, dar si coautor al cartii ,,Tirlisua intre necunoscut si dezastru" au stat de vorba cu un mare numar de supravietuitori ai acestor inundatii; de fapt, dramele acestora m-au determinat sa scriu cartea si dorinta de a face ceva pentru acesti oameni si in acest sens am publicat cartea cu sprijinul Consiliului Judetean si am distribuit-o gratuit la Tirlisua.
In ce priveste unele dintre marturiile supravietuitorilor, dar si cum am trait eu drama de la Tirlisua, va voi spune maine, cand se comemoreaza tragedia, in comuna de la poalele Tiblesului.
Fotografia pe care o vedeti este una din cele 5 imagini surprinse, pe film, chiar in momentul producerii catastrofei, de catre studentul la geografie Gheorghe Hognogi si prelucrata in format digital de catre Gabriel Rusu. Dupa inundatii s/au facut mii de poze, dar cele 5 poze despre care aminteam sunt singurele din momentul inundatiilor. Inundatii care au schimbat multe destine.....

marți, 9 iunie 2009

Sarbatoarea geografilor INFOEL



Anul scolar 2008-2009 se va incheia in curand. Ca de fiecare data, in aceste momente tragem linie si analizam munca de peste an.

Pentru familia geografilor de la INFOEL, anul scolar care se incheie a fost unul foarte bun, cu activitati reusite si performante de exceptie, la olimpiadele si concursurile scolare. Am invatat impreuna, vom sarbatori impreuna aceste performante, maine de la orele 16, la Centrul Comunitar pentru Tineret Bistrita.

Lista performerilor de la Infoel, la Olimpiada de geografie este:

1. Aruncutean Bogdan, Premiul I faza judeteana, mentiune faza nationala
2. Sbarcea Liviu, Premiul I, faza judeteana
3. Rusu Vlad, Premiul II, faza judeteana
4. Nicula Alin, Lotrean Raluca, Stef Dumitru, mentiuni, faza judeteana

La Sesiunea de comunicari stiintifice-geografie, s.au remarcat elevii:
1. Damian Radu, Cioanca Paul, Premiul I. faza judeteana
2. Rusu Vlad, premiul II, faza judeteana
3. Sbarcea Liviu, Cosma Iulia, Tatar Ioana, Premiul III, faza judeteana
4. Nicula Alin, Damian Radu, Cioanca Paul, mentiuni, faza judeteana

Elevii clasati pe primele trei locuri vor participa la faza nationala a acestui concurs, ce va avea loc in iulie la Sibiu.
In ceea ce ma priveste sunt norocoasa ca am asemenea elevi....
Cu aceste performante Colegiul Tehnic INFOEL Bistrita s/a clasat pe locul I, pe judet, atat la olimpiada de geografie, cat si la sesiunea de comunicari stiintifice, geografie.

vineri, 5 iunie 2009

Evaluare elevi

Deoarece postarea anterioară este mai tristă, hai să ne înveselim puţin!

Întotdeauna mi-au plăcut să ştiu ce spun elevii despre mine, cum mă caracterizează, şi aceasta, pentru că vreau să mă perfecţionez în meseria de profesor, vreau să-mi îmbunătăţesc relaţia cu elevii mei şi vreau să-mi corectez eventuale neajunsuri şi greşeli. Astfel, la începutul semestrului al II-lea, am cerut elevilor să facă o caracterizare a orei de geografie şi a mea, ca şi profesor, precizând punctele tari, punctele slabe şi acţiunile de îmbunătăţire şi de asemenea, să-mi acorde o notă. Ce-a ieşit, citiţi în cele ce urmează (unde am sintetizat ideile cele mai haioase):

* ,,nu prea văd puncte slabe care să fie efectuate din interior şi nu din exterior, poate dacă ne-am afla între patru pereţi, poate aş descoperi"
*,,doamna profesoară este de treabă, după părearea mea cu excepţia unui singur lucru" - n-am aflat care!
*,,în orele de geogra se petrec multe, umor, doamna profesoară le spune la colege să fie mai îmbrăcate, că dacă ar fi dezbrăcate ne tenteză pe noi şi multe altele pe care nu le pot scrie că mă doare măna"
* ,,ora este foarte mişto, cool şi fashion, niciodată nu mă plicti, la ora dumnevoastră"
* ,, tare atentă la orice nimic, bagă orice în seamă"
* ,,punct slab: fizicul; acţiune de îmbunătăţire - să meargă la emisiunea ,,Schimbări extreme de pe Protv"
* ,,profa este fericită"
* ,,nu m-aţi invitat niciodată în excursii"
* ,,cel mai naşpa îi că nu putem copia nimic la lucrări"
* ,, profă hazlie, oră mişto"
* ,,nu-mi place că la lucrări scădeţi puncte din toate poziţiile"
*,,nu am nimic de comentat că îmi e lene"
*,, voce ascuţită, vă auziţi pretutindeni, mereu cu zâmbetul pe buze şi binedispusă"
* ,, vă plimbaţi prea mult prin clasă la lucrări"
* ,, ca o acţiune de îmbunătăţire, v-aş recomanda să vă apucaţi de fumat şi să ne scoate-ţi şi pe noi la o ţigără, în spatele şcolii, în pauza mare"
* ,,îmi place culoarea părului şi verdele de la ochi"
* ,,să mergem într-o excursie din aia betoană"
* ,,Notă: 9,5, da băgaţi de seamă, 9,5 nu 10"
* vorbiţi prea repede, zici că sunteţi Gică Popescu"
* ,,sunteţi cea mai dilaucă profă din şcoală"
* ,,să nu vă schimbaţi, pentru mine sunteţi bună aşa"
* ,,umor la maxim"
*,,profă stelistă, zveltă"
*,,puncte slabe....ăăă ....... nu-s"
*,,să staţi mai mult într-un singur loc când dăm lucrări, adică să nu vă mai plimbaţi prin clasă (ar fi o mare îmbunătăţire"
*,, îmi place foarte mult că sunteţi bună la suflet"
*,,să ne daţi note mai bune şi să ne lăsaţi să ne inspirăm la unele lucrări"
*,,din păcate, nu există puncte slabe, în opinia mea"
* ,,notă: 6 cai"


Mulţumesc elevilor pentru opiniile exprimate, voi tine cont de cele demne de luat în considerare.

Vă pup pe toţi.