duminică, 2 august 2009

Autoevaluare profesională - an şcolar 2008 -2009



Meseria de profesor îţi oferă libertatea de a pune suflet, mai mult sau mai puţin, în ceea ce faci, de a te dedica, mai mult sau mai puţin, meseriei, de a te pregăti, mai mult sau mai puţin, pentru orele de curs, şi mai ales, de a organiza şi participa la activităţi extraşcolare, inclusiv la pregătirea elevilor pentru examene şi concursuri, mai mult sau mai puţin, în funcţie de conştiinţa fiecăruia şi de propriile obiective. Cine contabilizează toate aceste activităţi? Cel mai bine şi mai corect - elevii, pentru că ei sunt până la urmă, beneficiarii acestor activităţi şi a interesului şi conştiiciozităţii fiecărui profesor.
În anul şcolar care s-a încheiat, pe lângă orele de curs, am încercat să desfăşor mai multe activităţi, care să satisfacă necesităţile elevilor (culturale, recreative, ştiinţifice etc), dar şi altele, care să mă ajute în dezvoltarea profesională.
Cât am reuşit să fac, dacă am făcut bine, ceea ce mi-am propus, vă las pe voi să vă daţi cu părearea... . Aşadar, iată o scurtă autoevaluare profesională, în anul de muncă care s-a încheiat, structurată pe următoarele puncte:

1. Responsabilităţi în cadrul şcolii şi a ISJ Bistriţa-Năsăud

2. Activităţi de perfecţionare profesională

3. Activităţi de voluntariat

4. Activităţi culturale, artistice, ecologice, recreative

5. Rezultate la concursurile cu elevii

1. Responsabilităţi în cadrul şcolii şi a ISJ

  • Membru în Comisia pentru Asigurarea şi Evaluarea Calităţii din şcoală
  • Membru în Comisia de Stabilire şi Revizuire a Regulamentului de Ordine Interioară
  • Membru în Subcomisia pt. Activităţi Extraşcolare din şcoală
  • Responsabil Grup Eco-Info
  • Metodist al ISJ Bistriţa-Năsăud
  • Membru în Comisia ISJ de monitorizare şi evaluare a Şcolilor de Arte şi Meserii din judeţ
  • Membru în Consiliul Consultativ al profesorilor de geografie din judeţ
  • Diriginte cls. a XI a A

2. Activităţi de perfecţionare profesională

  • Absolvirea, în acest an, a cursurilor de masterat în specializarea ,,Ştiinţa mediului", din cadrul Facultăţii de Ştiinţa Mediului Cluj Napoca, Universitatea ,,Babeş-Bolyai"
  • Absolvirea cursului ,,AEL -Siveco"
  • Participarea cu lucrări la 11 simpozioane naţionale, pe teme de geografie, protecţia mediului, metodică

3. Activităţi de voluntariat

  • participarea la acţiunea de împădurire de la Miceştii de Câmpie, organizată de Asociaţia ,,Tăşuleasa Social"
  • participarea la acţiuni ecologice organizate de Primăria Bistriţa sau de anumite asociaţii

4. Activităţi culturale, artistice, ecologice, recreative

  • organizator al următoarelor acţiuni desfăşurate pt. elevii liceului: ,,Fiecare zi e ziua mediului", ,,Pământul - planeta albastră", ,,Identitatea naţională în contextul integrării europene - 9 mai - Ziua Europei", ,,Nu uita - sănătatea ta este cea mai importantă", excursia în Moldova, Balul Majoratului, vizite la Muzeul Judeţean, vizite de cercetare în judeţ, împreună cu elevii participanţi la concursurile de cercetare ştiinţifică
  • colaborator al acţiunilor: ,,Luna lui Cupidon la Infoel" şi ,,Ziua mondială a muzeelor"

5. Rezultate la concursurile cu elevii

  • Faza naţională: Damian Radu - Premiul I (Sesiune de Comunicări Ştiinţifice-Geografie), Nicula Alin - Premiul II (Sesiunea de Comunicări), Rusu Vlad -Menţiune (Sesiunea de Comunicări) şi Aruncutean Bogdan-Menţiune (Olimpiada de Geografie)
  • Faza judeţeană- Olimpiada de Geografie: Aruncutean Bogdan (Premiul I), Sbârcea Liviu (Premiul I), Rusu Vlad (Premiul II), Lotrean Raluca (Menţiune), Nicula Alin (Menţiune) şi Ştef Dumitru (Menţiune) - Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice -Geografie: Damian Radu, Cioancă Paul (Premiul I), Rusu Vlad (Premiul II), Sbârcea Liviu (Premiul III), Nicula Alin (2 Menţiuni).

Aşadar, atât am reuşit să fac în anul şcolar care s-a încheiat. E mult, e puţin......aveţi cuvântul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu